Azi am stat de vorba cu un baiat care m-a marcat putin din cauza ca isi expunea ura pentru viata sa si ne-norocul care l-a avut pana in prezent.

L-am vazut ca era trist si am incercat sa vorbesc cu el.

La inceput nu prea vroia sa vorbim dar si-a dat seama ca daca isi tinea gandurile numai pentru el suferea mai mult in interior. S-a decis sa-mi spuna motivele din cauza carora era trist.

Vorbea cu asa ura fata de viata sa personala incat nu stia ce sa mai faca sa se calmeze .

Era asa de frustrat pe faptul ca in ziua de azi, daca nu ai bani, daca nu esti frumos sau daca nu esti cunoscut de lume buna , esti un nimic. El nu este genul de persoana care sa aiba vreo "calitate" din cele spuse mai sus dar ceea ce are este o constiinta clara care il fac sa mearga mai departe. El spune ca D-zeu nu la ajutat deloc, ca este un strain printre straini, dar uita ca sunt persoane care impart momentele cele mai fericite si cele mai grele impreuna cu el, ca sunt persoane care il iubesc mai mult decat orice pe lume, ca a avut pana in prezent o viata foarte frumoasa si are amintiri care nu le poate uita vreodata.

Si-a pierdut ambitia de vreun an, are multe probleme in familie din diferite motive, nu poate sa-si depaseasca limitele in vreun fel si ca de fiecare data cand incearca sa faca un pas inainte, face doi pasi inapoi.

Am incercat sa ii explic ca nu are rost sa se mai gandeasca la lucrurile astea la varsta asta, ca viata merge inainte orice ce ar fi si ca o sa vina si vremea cand toate lucrurile or sa fie roz si pentru el.

Spera din tot sufletul ca vremea asta sa vina cat mai repede si sa uite de probleme sale si sa se concentreze pe ceea ce este mai important. Nu o sa-i dau numele pentru ca asa i-am promis si nu vreau sa se supere pe mine.